Am fost si eu ieri la greva studentiilor din Iasi. Erau cam 200 de studenti majoritatea din ligile membre ANOSR dar si studenti care nu fac parte din ligi. Dintre solicitari unele erau chiar absurde altele amuzante, oricum putine aveau tangenta cu realitatea.
Hai sa vedem putin care sunt problemele care i-au suparat pe cei din ANOSR:
1. Tentativa de amânare a măririi subvențiilor burselor cu 15% până în octombrie 2009;
2. Eliminarea reducerilor pe transportul în comun, și a facilităților legate de practica studenților;
3. Creșterea generalizată în toată țara a regiilor de cămin;
4. Comunicarea extrem de dificilă cu reprezentanții MECI ( 1,5 ore de discuții în 4 luni). Luarea unor decizii fără consultarea partenerilor sociali;
5. Creșterea nejustificat de mare a taxelor în Universitățile din România;
6. Blocajul Caselor de Cultura a Studenților datorită unor neînțelegeri între MECI și MTS;
7. Tentativa de a evalua Universitățile cât mai repede fără a se ține cont de calitatea evaluării;
8. Lipsa unei viziuni clare a ministerului în ceea ce privește Învățământul Superior.
Sa zicem ca puncul 1 si 2 se refera la minister si ii priveste pe studenti. Dar ce cauta restul punctelor in aceste revendicari? Punctul 3 cu cresterea regiilor de camin, din cate stiu eu astea sunt calculate de universitati nu de minister si trebuie vazut in fiecare universitate daca aceste majorari se justifica sau nu. Punctul 4 nu cred ca intereseaza pe studentii, ca voi nu puteti comunica nu MEC. Cresterea taxelor iar tine de UNIVERSITATI vreti sa micsorati taxele iesiti in strada impotriva UNIVERSITATIILOR nu impotriva MEC ca oricum MEC nu poate solutiona acest punct. Punctul 6 cu blocazul caselor de cultura asta e chiar fain din cate stiu eu CCS Iasi inca functioneaza nu e blocata, daca va referiti la fondurile care le primesc ligile studentesti prin CCS-uri atunci asta e alta problema dar ziceti asa sa inteleaga toti studentii despre ce e vorba. Punctele 7 si 8 sunt discutabile si aici nu se pot face decat specualtii asa ca trec peste. Sa tregem linie cu aceste puncte si sa vedem ce iese, 2 puncte se refera la studenti si au legatura cu ministerul, 2 puncte se refera la studenti dar nu sunt de competenta ministerului, si 2 puncte privesc numai ligile studentesti. Sunt foarte interesante problemele semnalate de voi.
Prin seria de proteste organizate de ANOSR aceasta federatie cere:
1. Respectarea angajamentelor făcute de MECI în octombrie 2008 referitoare la mărirea cu 15%
a burselor începând cu luna ianuarie 2008. Majorarea sumelor trebuie sa se aplice retroactiv, începând
cu luna aprilie 2009;
2. Păstrarea reducerilor pentru transportul în comun, precum și a facilităților legate de practica
studenților;
3. Creșterea subvenției de cămine – cantine, în raport cu inflația;
4. Semnarea de urgență a unui protocol care să stipuleze care vor fi mecanismele de lucru între
MECI și federațiile studențești;
5. Creșterea finanțării de baza în raport cu inflația, pentru a evita creșterea nejustificată a
taxelor în Învățământului Superior;
6. Renunțarea la practicile comuniste de control asupra mișcării studențești;
7. Programarea de urgență a unei întâlniri cu federațiile în care să se discute problemele studenților;
8. Numirea unui consilier în cadrul Ministerului Educației Cercetării și Tineretului în relația cu
federațiile studențești, pentru a exista o comunicare eficientă între structuri;
9. Tratarea reprezentanților studenților ca parteneri egali în ceea ce privește Învățământul
Superior din Romania;
10. Consultarea Federațiilor Studențești în ceea ce privește setul de Legi ale Învățământului Superior
și finalizarea proiectului LIS până în august 2009;
11. Modificarea metodologiei de finanțare a Învățământului Superior, astfel încât Universităților
să le revină cuantumul real, raportat la studenți echivalenți;
12. Deblocarea fondurilor pentru continuarea studiilor prin programul de burse: Guvernul
României.
Punctul 1 doamna ministru zicea ca e rezolvat. Eu sincer sa fiu asi invita pe Doamna ministru, parlamentarii din comisia de educatie si bineinteles conducerea federatiilor studentesti sa traiasca cu 276 lei pe luna (Bursa din UAIC e de 240 lei + 15% (36 lei)) in conditiile in care taxa de camin este de 105 lei pe luna, dupa ce facem un simplu calcul vedem ca dupa ce ne platim cazarea mai ramanem cu 171 lei pe luna sa mancam, sincer sa fiu eu nu stiu ce pot manca de 171 lei pe luna dar poate o sa imi arate cei care decid aceste sume, si nu pe hartie ci practic.
Punctul 2 este de interes si foarte corect numai ca nu prea stiu ce facilitati de practica au studentii nu de alta dar astea exista mai mult pe hartie.
Punctele 3, 5, 11, 12 sunt in interestul studentiilor. Restul privesc organizatiilor studentesti. Si din astea aberante sunt punctele 8 si 9:
8. Numirea unui consilier în cadrul Ministerului Educației Cercetării și Tineretului în relația cu federațiile studențești, pentru a exista o comunicare eficientă între structuri;
9. Tratarea reprezentanților studenților ca parteneri egali în ceea ce privește Învățământul Superior din Romania;
Dece sa se numeasca un consilier care sa discute numai cu 3 federatii studentesti de ce sa nu discute cu ligile studentesti sau mai bine de ce sa nu discute cu studentii, sa inteleg ca nici studentii nici ligile studentesti nu sunt capabile sa comunice direct cu ministerul? Stiu ca poate nu va pasa de simpli studenti dar nici ligile membre ANOSR nu sunt capabile sa poarta o discutie cu ministerul pe probelemele lor fara intermediari?
La punctul 9 se pare ca trebuie sa reamintesc unora ca in Procesul Bologna studentii sunt priviti ca parteneri egali nu reprezentantii lor. Ministerul, Universitatiile si ceilalti actori trebuie sa priveasca STUDENTI ca parteneri egali nu federatiile studentesti.
comunicatul de presa poate fi descarcat in intregime la adresa
http://193.226.8.113/anosr/download/comunicate_presa/ComunicatANOSR_Proteste_I_aprilie_2009.pdf
La adresa http://193.226.8.113/protest/ gasim alte revendicari:
1. Ministerul doreste sa scoata fondul de transport in comun, adica SA SCOATA de tot TRANSPORTUL GRATUIT pe RATB prin taierea banilor de decontare. Taierea banilor de RATB poate fi urmata oricand de foile de drum CFR. E careva fan sa dea DUBLU pentru tren? Nici noi…
2. Bursele ar trebui conform Legii Invatamantului din 1995, sa acopere costurile de cazare si de masa ale studentului. In clipa de fata, 80% din bursieri ar trebui sa se descurce pentru cazare si masa cu 6 lei pe zi (180 lei pe luna), sau chiar mai putin! Cerem majorarea burselor cu minim 25% pentru a incepe sa punem de acord bursele cu realitatea (180 + 25% fac 225 lei pe luna (180+45 pentru cine nu stie sa calculeze) ce pot sa zic interesanta realitate).
3. Taxele cresc! In plina criza economica, ministerul vehiculeaza ca posibila solutie oferirea de CREDITE pentru studenti. Dupa saracia din timpul studentiei, vom avea “fericirea” de a plati rate o viata intreaga.
4. Calitatea invatamantului de care beneficiaza o mare parte din studentii din Romania este foarte slaba! Studentii nu sunt ajutati deloc, si multi absolventi de la universitati prestigioase ajung sa lucreze in supermarket! (aceasta situatie e de ceva vreme. TREZIREA!!!!)
5. Coruptia, nepotismul si servilismul raman o rana deschisa. Noi nu vrem sa pupam pe nimeni niciunde pentru a ajunge undeva! Vrem sa fim judecati dupa meritele reale.
Astea sunt pentru studentii care nu citesc comunicatul de presa.
Cam astea pot sa zic despre aceasta greva, au iesit cateva sute de studentii in strada au protestat pentru drepturile lor, "sefii" au mai introdus si alte revendicari, ministerul s-a uitat in alta parte si toata lumea e multumita.
Inca o greva studenteasca in Romania.
A chiar ca am uitat parca mai erau 2 federatii studentesti? Baieti mai traiti sau nu va intereseaza soarta studentiilor. Macar puteati sa va spuneti si voi un punct de vedere ceva sa stie lumea ca mai traiti.
Iașul pregătește apărarea pentru războiul cu Rusia
-
Sub semnătura Magdei Grădinaru, SpotMedia publică ieri, 15 februarie 2024,
un amplu interviu cu istoricul ieșean Mihai Chiper din care eu rețin un
singur a...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu